Parada toamnei la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”Deva

25.10.2023

Clasele primare de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, au
desfășurat în curtea liceului activitatea „Parada toamnei”.

”Toamna ecologistă, toamna darnică în culori și miresme” sau ”Minunățiile toamnei la Liceul Tehnologic Energetic Deva” au fost zugrăvite în parfum de frunze uscate, culori arămii și sute de chipuri vesele de puiuți de OM.
Le mulțumim tuturor părinților care susținându-și copiii în demersurile școlii dau dascălilor avânt!
Prichindeii de la Grădinița PP nr. 2 Deva au pășit și ei, voinicește, în curtea școlii unde învață frații sau prietenii lor.
A fost o zi binecuvântată cu picuri de ploaie de dimineață, dar când Măritul Soare a văzut atâtea chipuri vesele, a trimis un roi de raze calde.


Video: elevii clasei a X-a A, profil multimedia
Coordonator: Marius Dragomir